Integrarea in UE si expectativa evolutiilor soc pe piata imobiliara
Scris de verde pe 11-12-2006
Evolutia pietei imobiliare locale, in contextul aderarii la Uniunea Europeana, a inregistrat o dezvoltare accelerata pe toate segmentele, sustin expertii imobiliari.
Acestia sustin insa ca piata din Romania ar putea inregistra un recul, daca ar fi sa ne luam dupa experientele altor piete imobiliare din lume si fenomenele de ciclicitate specifice.
Schimbari spectaculoase nu se vor inregistra de la o zi la alta. Insa intrucat piata este in crestere de ceva vreme, probabil va creste in continuare si dupa 1 ianuarie 2007. In Ungaria, Polonia, Cehia nu s-a intamplat nimic spectaculos intr-o singura zi. Aderarea a fost anuntata de mult timp ca fiind sigura. Data era incerta, insa de ceva vreme toate corporatiile isi fac ceva planuri, ca si cum Romania ar fi deja membra a Uniunii Europene.
Ce este in mod cert insa este faptul ca intrarea in Uniunea Europeana va aduce dupa sine ieftinirea creditelor ipotecare si imobiliare prin accesul pe piata romaneasca a bancilor din spatiul european. Astfel ca este de asteptat o scumpire a locuintelor in conditiile in care, cu toate noile oferte de apartamente si vile la cheie, oferta nu a ajuns inca la nivelul cererii.
Evolutia preturilor locuintelor vechi este incerta, unii analisti fiind de parere ca acestea vor scadea sub presiunea noilor ansambluri imobiliare si ale standardelor pe care vor trebui sa le indeplineasca locuintele pentru a putea fi vandute, altii fiind de parere ca preturile vor continua tendinta de crestere atata timp cat cererea depaseste oferta.
Se considera ca problema acuta a locuintelor din Capitala se va rezolva in 7-10 ani, cand raportul disproportionat cerere-oferta se va ameliora, lumea va avea de unde sa aleaga si vor interveni de asemenea, ca un element foarte important, si alte strategii de creditare din partea bancilor.
Cererea mare de apartamente pentru segmentul mediu-inferior este o realitate pe care investitorii deja au sesizat-o, insa profiturile mai mari pe categoria de mediu-superior au facut ca proiectele pentru cei cu venituri mai mici sa intarzie. Vestea buna este ca investitorii, in special straini, sunt deja in faza creionarii acestor proiecte rezidentiale, pretul apartamentelor astfel definitivate scazand cu pana la 15%!...
Locuintele noi vor avea preturi mai ridicate chiar de anul viitor, din punctul de vedere al specialistilor, cu toate ca preturile anuntate sunt deja destul de mari pentru romanul de rand. Principalele argumente ale acestei perspective destul de dezolante sunt cresterea costurilor materialelor de constructii si a manoperei – un proces deja in derulare, ale carui efecte le simtim pe deplin, de la schimbarea faiantei in baie pana la montajul “termopanelor” in balcon…
In aceste conditii, achizitionarea unei locuinte noi devine o investitie profitabila, lucru demonstrat si de rapiditatea cu care sunt cumparate locuintele din noile ansambluri rezidentiale, chiar din faza de proiect.
Posteaza un comentariu
|